Dr. Patrichi Steluța
Medic primar psihiatrie
Luni – Vineri: 11:00 – 17:00
Psihiatria este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor cu boli mintale.
Doar pentru ca suferintele emotionale sau problemele de comportament nu “dor” la fel ca o afectiune fizica, nu inseamna ca nu necesita atentie si ingrijire la fel ca orice alta tulburare. Insa, spre deosebire de alte probleme de sanatate, in cazul celor emotionale, ne temem de perceptia celor din jur si avem chiar tendinta sa ne auto-stigmatizam.
Problemele emotionale sau psihice pot sa apara ca urmare a unor evenimente din viata noastra, se manifesta temporar si pot fi tratate la fel ca orice alta afectiune.
Tulburările psihice și bolile mintale influențează aproape toate aspectele vieții unui pacient, funcțiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realității, relațiile interumane, sexualitatea, munca și timpul liber. Asemenea tulburări sunt cauzate de interacțiunea mai multor factori, biologici, sociali și spirituali, care nu pot fi puși în evidență. Sarcina psihiatriei este să clarifice rolul acestor diverși factori și influența lor asupra manifestărilor din cursul bolilor mintale.
Cele mai frecvente afectiuni intalnite sunt:
- legate de functionarea psihica: insomnie, iritabilitate crescuta permanenta, frica fara motiv, evitarea sistematica a unor situații de viata firesti (comportament fobic), tristete adanca care nu trece dupa cateva zile (depresie), oboseala permanenta, dezorganizare, tulburari de memorie si concentrare, toleranta scazuta la frustrare cu stari de furie si agresivitate de necontrolat, schimbarea perceptiei asupra celorlalti si asupra propriei persoane;
- legate de relatii familiale si/sau profesionale: suspiciune permanenta, ostilitate, nevoie crescuta de izolare, vinovatie nejustificata, scaderea increderii in sine, asteptari negative;
- legate de comportament: tulburari ale comportamentului alimentar, sexual, dependenta de alcool si alte substante, inactivitate sau hiperactivitate;
- legate de corp: somatizari diverse, ingrijorari permanente privind starea de sanatate.
Aceste simptome se pot organiza in boli ca:
- psihozele
- depresia
- tulburarile anxioase
- tulburarea de panica
- tulburarea obsesiv compulsiva
- tulburarile de personalitate
- dementele
In clinica noastră sunt disponibile următoarele servicii:
- Consult de specialitate
- Consiliere psihiatrică
- Referate pentru comisie și adeverințe medicale
- Electroencefalogramă
Programare la Dr. Steluta Patrichi
Centrul Klass
Date de contact
Adresă: Piata Axente Sever nr. 2, Timișoara
Telefon Fix: +4 0256 489 789
Telefon Mobil: +4 0729 047 740
Email: receptie@centrulklass.ro
Program Centrul Klass: Luni-Vineri 08:00-20:00
Programare Online Centrul Klass Timisoara aici